Drumul lui Gelu von Octavian Lecca

Kategorie: Bücher
Seiten / Format: 244 S.; 14,5x20,5 cm, Broschiert
Erscheinungsjahr: 2021
Verlag: Techno Media
Sprache: Rumänisch
ISBN: 9786066164108

Cei care ma cunosc stiu ca sunt un cafegiu înrait. Dar înrait înrait, nu pot fara cafea. Am baut cafeaua la volan, în avion, în gradina, în vârful muntelui, la calculator, la mare, admirând un rasarit de soare, unde n am baut o. Si cu toate ca era aceeasi si o faceam la fel, de fiecare data o beam altfel si de fiecare data gustul era diferit. Asa si cu cartea aceasta. Depinde unde si cum o cititi. Pâna acum nu m am adresat cititorului în niciuna dintre cartile mele. Acum simt nevoia sa o fac.
Un personaj din carte, biolog, spune ca natura ne a învatat sa legam si sa punem împreuna lucruri care, la prima vedere, nu au nimic în comun. Punem împreuna vazul, cu auzul, cu mirosul si cu gustul si ni se par perfect legate. Ce sa aiba în comun cafeaua mea cu un rasarit de soare? Aparent, nimic. Si, totusi, eu le leg. Nu cafeaua ma face fericit si nici neaparat rasaritul de soare, ci legatura dintre ele. Frumusetea legaturilor bucura. E un fel de joc de puzzle cu multe piese lipsa pe care trebuie sa le creezi ca sa poti lega totul într o imagine care sa te bucure. Dar nu cream la fel si nici nu legam la fel. Eu leg cafeaua si rasaritul de soare într un fel, altul le leaga în alt fel si nu sunt doi oameni sa le lege în acelasi fel.
Numai ca, de cele mai multe ori, ni se spune ce se poate lega si ce nu, care sunt legaturile bune si care sunt cele rele si multi renunta sa si descopere propriile legaturi. Este mult mai usor sa ai legaturile si imaginea de a gata. Dar daca nu vezi asa cum esti tu facut sa vezi, adica daca nu ti joci propriul joc, nu vei putea fi fericit. O imagine de împrumut înseamna si o fericire de împrumut.
Am început si eu ca toata lumea, cu imagini de împrumut: am crezut si eu ca ceilalti sunt ca mine si ca eu sunt ca ei; am crezut ca slabiciunile trebuie sa ti le tii ascunse ca sa nu profite altii de tine; am crezut ca trebuie sa te adaptezi la societate si sa joci rolul care ti se cere. Mi s au dat legaturi gata facute si eu le am acceptat. Am fost pacalit si de multe ori m am pacalit singur, dar am avut, totusi, noroc: am stiut ca rolul care mi se cerea sa l joc în societate nu ma reprezinta. Si de aceea l am jucat prost. Asta a fost salvarea mea. Atunci, respins de toti, considerat un neadaptat, m am hotarât sa fiu eu însumi în toate, fara niciun compromis, indiferent cât voi plati. Pentru ca este un pret greu de platit daca vrei sa fii tu însuti. Dar cine sunt eu si care mi sunt regulile? Nu le cautasem pâna atunci pentru ca nu stiam sa fie diferite.
Si de atunci am bântuit prin lume ca sa aflu cum vad eu lumea si care mi sunt regulile. Am vazut buddhismul din Tibet pâna în Japonia, am vazut taoismul din China, islamul din Malaysia si crestinismul din jungla, în Filipine. Dar nu ca simplu observator, ci în miezul lucrurilor. Am predat engleza si franceza în China, matematica în Thailanda si pianul în Filipine, am învatat sa meditez în Tibet si sa sun gongul în Burma. Si peste tot am fost singur, departe de influentele lumii de unde venisem. Si am mai fost în jungla, unde am dat de oamenii cei mai frumosi. Atunci de abia am avut ochi sa ma uit înapoi la casa de unde plecasem si sa vad cât de frumoasa este ea. Si asa am hotarât sa ma întorc.
Am început sa scriu aceasta carte în 15 martie 2020, atunci când eu si sotia mea thailandeza ne am închis în apartamentul nostru din Sibiu. A fost refugiul nostru în pestera. Nu mai aveam contact cu exteriorul, mâncarea ni se aducea la usa, era pestera ideala de unde eram liberi "sa calatorim". Am vorbit numai cu trei prieteni: cu parintele Gafton, cu Aurelia si cu Monica. Le am cerut sfaturi si ei m au ajutat, cu toate ca nu stiau la ce mi vor folosi sfaturile lor. Si, bineînteles, am vorbit cu Gelu. Asa am putut termina cartea.
Cartea aceasta este o carte de legaturi. Ca orice carte, începe cu semne care leaga cuvinte, ca apoi sa lege simtaminte, pentru ca, în final, sa creeze o lume. Nu e usor sa le legi, pentru ca vei lega cuvintele tale si sentimentele tale si poate nu stii înca sa le legi în lumi straine, iar drumul lui Gelu nu este un drum usor de urmat. El, spre deosebire de multi altii, îsi construieste drumul pas cu pas, calauzit de o busola care i arata calea spre fericire. Asa am ajuns si eu sa mi cunosc fericirea.
Ma adresez cititorului cu aceste rânduri nu pentru a i spune cum sa citeasca - fiecare citeste în felul lui, ci pentru a l îndemna sa fie deschis la legaturi noi. Românii leaga mai altfel decât ceilalti si asta se uita. Ori, aceste legaturi sunt cele care, asa cum s-a întâmplat si cu Gelu, ne deschid calea spre Arca Mântuirii, cea care ne-a salvat în vremuri de restriste si care ne poate înca salva.
Octavian Lecca
Sibiu, 25 august 2020

0 Shares Tweet0 Pins